Venim pe lume plini de speranță și curioși să descoperim viața. Cu o inocență pură, cu multă iubire în suflet, ne ancorăm prezența în lumea mare ce există în jurul nostru. Pe măsură ce creștem însă, lumina și puritatea cu care ne-am născut, se fac din ce în ce mai mici, la contactul cu fricile, cu seriozitatea, cu limitările celor ce ne sunt alături. Și uite așa, în bagajul nostru emoțional, pe măsură ce trec anii și avem tot felul de experiențe, se sedimentează convingeri după care începem să ne ghidăm în viață. Unele sănătoase, altele mai puțin.
Ceea ceste sigur este că totul se întâmplă spre Binele nostru Suprem, încă din momentul nașterii, iar cei care ne-au crescut, au făcut, cu siguranță, tot ceea ce au putut mai bine, așa cum au știut.
Analizând viața mea, gândurile și ceea ce mi se întâmplă, am ajuns să observ, încă de acum 10 ani de când a început călătoria redescoperirii de Sine, cum am anumite tipare care se repetă. Unele sunt copiate, de la cei care m-au crescut, altele mi le-am însușit eu, prin prisma experiențelor. Oricum ar fi, aceste tipare pe care le avem cu toții, diferite însă, în funcție de parcursul vieții fiecăruia, de mediul în care am crescut, de educație etc., ajung să ne saboteze viața și ne împiedică să evoluăm. Practic ne blochează într-o buclă, din care nu putem ieși până nu o conștientizăm. Putem schimba mediul, orașul, partenerul, jobul, etc., dar atâta timp cât acea convingere este încă în noi, vom ajunge să trăim experiențe asemănătoare, până când, la nivel mai subtil, vom începe procesul de vindecare al acestora.
Cred cu tărie și nu o spun doar eu, că primul pas în a îți schimba viața este conștientizarea că viața nu se întâmplă pur și simplu. Viața o creăm chiar noi, zi de zi. Cred în ceea ce se numește destin sau lecție de viață și în liberul arbitru. Misiunea sau calea cu care am venit în această viață, se spune că este deja stabilită, la nivel de suflet, dinainte de a ne naște, în proporție de 97% și că restul de 3% este reprezentat de liberul arbitru. Asta înseamnă că oricând mă pot abate de la cale, dar că în final, voi ajunge tot acolo unde îmi este menit să fiu. Și aici se creează diferența dintre un om fericit, care curge cu viața și un om nefericit, care pare că se luptă cu morile de vânt
Conștientizarea că pot alege să duc o viață mai ușoară, că puterea e la mine, pentru mine a fost plină de daruri. Sigur ca parcursul nu a fost mereu plăcut, așa cum nu mă aștept să fie nici de acum încolo, însă acum știu, că dacă îmi ascult inima și sufletul, voi fi mereu pe cale, pentru că ele știu deja ceea ce eu îmi doresc cu adevărat să devin. Mintea mea poate fi partenera lor în acest proces, să colaboreze împreună sau poate fi un puternic sabotor, în funcție de bagajul emoțional cu care trăim.
Pentru mine, procesul de evoluție a însemnat uneori multe ședinte de terapie, multe cărți citite, alteori meditații și terapii energetice (Reiki, cristaloterapie etc.) și în ultima perioadă, mai intens, primesc susținere de la divinitate, prin intermediul terapiei florale Bach. Și aș vrea să povestesc ultima mea experiență.
De mică am simțit destul de puternic, presiunea de a fi perfectă, care vine la pachet cu un puternic sentiment de a nu fi suficientă. Cum e și normal. Deoarece perfecțiunea nu există, tot timpul ajungi să simți că se putea să faci și mai bine, că nu e de ajuns niciodată. După ce am primit certificare în Terapia Florală Bach, pentru primele două nivele, am început să iau din nou sticluța de remedii. De data aceasta, știam clar că vreau sa lucrez cu acea convingere ce îmi spune că nu sunt suficientă, așa ca mi-am pus în sticluța de remedii, remediul floral Larch, cel care merge exact pe această problemă.
Și după vreo 2 săptămâni de administrare, mi-a trecut așa prin minte gândul că iau deja de ceva timp picături și eu nu văd nicio diferență. Deja tiparul meu limitativ, îmi spunea că nu am luat decizia bună să fac cursurile de certificare, că picăturile nu funcționează și câte și mai câte (asta deși am experiență de 5 ani cu ele, zeci de rezultate, dar când intră în acțiune mintea sabotoare e ușor să cazi în capcană).
Îmi amintesc perfect și acum acea zi, cum la scurt timp după ce am avut acele gânduri, vorbeam cu 2 minunate femei și le povesteam cu bucurie, cum am conștientizat eu de ceva timp, că imediat după ce am ganduri care îmi spun că nu sunt suficientă pentru a face sau a fi ceea ce îmi doresc, aproape instant, tot vocea interioară îmi spunea că fiecare om are ceva de spus, în lume, că suntem unici și fiecare dintre noi are locul bine stabilit și misiunea lui. Și așa cum mă compar cu alții și într-un mod eronat, mă fac mică și nesemnificativă, să ma gândesc ca sunt mulți alți oameni pe care îi pot ajuta cu ceea ce știu eu deja, iar experiențele avute îmi confirma acest lucru . Și atunci am avut MARELE ”AHA”! Atunci am conștientizat cum remediul ce îl administrasem, lucra deja subtil în subconștientul meu și mi-a adus astfel de gânduri, de susținere, iar eu mă îngrijoram că nu funcționează.
Mare mi-a fost bucuria să constat, din nou, cum remediile florale Bach, funcționează, chiar dacă nu crezi. Funcționează într-un mod subtil și te aduc într-o stare de conștiență pentru a putea să te ridici deasupra problemei, să o privești din alt unghi si să ajungi să manfești în viața ta ceea ce îti dorești: iubire, pace, încredere, etc.
Exact ca și remediile florale Bach, care acționează pe principiul foițelor de ceapă, este important să observi ce anume te ține pe loc, ce tipare se repetă și pas cu pas, foiță cu foiță, să înlături din viața ta ceea ce nu îți mai servește și să te aliniezi la planul tău divin.
În încheiere, te las cu un citat al dr. Edward Bach și cu invitația de a păși cu încredere în interiorul tău pentru a descoperi adevărata comoară ce există în tine.
”Dacă ne urmăm propriile instincte, propriile dorinţe, propriile gânduri, propriile pasiuni, nu ar trebui să cunoaştem niciodată nimic altceva decât bucurie şi sănătate. ”
Mulțumesc că ești. Onorez și salut zeița ta interioară.
Dacă vrei să afli și tu cum poți manifesta mai multă iubire și prosperitate în viața ta, în armonie cu ritmul tău interior feminin, te invit să te abonezi la newsletter.
©Toate drepturile rezervate.
©DarurileFeminităţii 2023 Dezvoltat cu ♥ de MabIT