Suntem încântați de interesul acordat serviciilor și produselor oferite de compania noastră. Protecția datelor reprezintă o prioritate deosebit de importantă pentru gestionarea activității Companiei DARURILE FEMINITĂȚII SRL
DEFINIȚII:
Declarația privind protecția datelor în cadrul DARURILE FEMINITĂȚII SRL. se bazează pe termenii utilizați de legiuitorul european în adoptarea Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR). Declarația noastră privind protecția datelor trebuie să fie lizibilă și ușor de înțeles pentru publicul larg, precum și pentru studenții Companiei noastre. Pentru a asigura acest lucru, dorim să explicăm în primul rând terminologia utilizată.
În aceste documente, folosim, printre altele, următorii termeni:
Operator: Persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care, singur sau împreună cu alții, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal.
Persoana împuternicită de operator: Persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care prelucrează datele cu caracter personal în numele operatorului.
Prelucrare: Orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea.
Restricționarea prelucrării: Marcarea datelor cu caracter personal stocate în scopul limitării procesării acestora în viitor.
Crearea de profiluri: Orice formă de prelucrare automată a datelor cu caracter personal care constă în utilizarea acestora pentru a evalua anumite aspecte personale referitoare la o persoană fizică, în special pentru a analiza sau prezice aspecte privind performanța la locul de muncă, situația economică, sănătatea, preferințele personale, interesele, fiabilitatea, comportamentul, locația sau deplasările persoanei fizice respective.
Pseudonimizarea: Prelucrarea datelor cu caracter personal într-un mod astfel încât datele personale să nu mai poată fi atribuite unui anumit subiect de date fără utilizarea unor informații suplimentare, cu condiția ca aceste informații suplimentare să fie păstrate separat și să facă obiectul unor măsuri tehnice și organizatorice care să asigure că datele cu caracter personal nu sunt atribuite unei persoane fizice identificate sau identificabile.
Controlor sau controlor responsabil de prelucrare: Persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care, singură sau împreună cu alții, determină scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; în cazul în care scopurile și mijloacele unei astfel de prelucrări sunt stabilite de legislația Uniunii sau de statul membru, operatorul sau criteriile specifice de numire a acestuia pot fi prevăzute de legislația Uniunii sau de statul membru.
Destinatar/procesor: Persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism către care sunt divulgate datele cu caracter personal, indiferent dacă este sau nu o terță parte.
Beneficiarul: Persoana fizică sau juridică, o autoritate publică, o agenție sau un alt organism căruia i se dezvăluie datele cu caracter personal, indiferent dacă este sau nu o terță parte. Cu toate acestea, autoritățile publice care pot primi date cu caracter personal în cadrul unei anchete anume, în conformitate cu legislația Uniunii sau a statelor membre, nu sunt considerate destinatari; prelucrarea acestor date de către autoritățile publice respective trebuie să fie în conformitate cu normele aplicabile privind protecția datelor, în conformitate cu scopurile procesării.
Parte terță: Persoană fizică sau juridică, autoritate publică, agenție sau alt organism în afara persoanei vizate, operatorului, persoanei împuternicite de operator și persoanelor care, sub directa autoritate a operatorului sau a persoanei împuternicite de operator, sunt autorizate să prelucreze date cu caracter personal.
Consimțământ al persoanei vizate: Orice manifestare de voință liberă, specifică, informată și lipsită de ambiguitate a persoanei vizate prin care aceasta acceptă, printr-o declarație sau printr-o acțiune fără echivoc, ca datele cu caracter personal care o privesc să fie prelucrate.
DPO: Responsabilul cu protecția datelor cu caracter personal (Data Protection Officer) care are rolul principal de a se asigura de aplicarea prevederilor GDPR.
GDPR (General Data Protection Regulation): Regulamentul (UE) nr. 679/2016 care reglementează protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
SCOPUL POLITICII DE CONFIDENȚIALITATE
Ne angajăm să respectăm și să protejăm confidențialitatea datelor cu caracter personal ale Studenților noștri. Scopul acestei politici de confidențialitate este de a descrie modul în care DARURILE FEMINITĂȚII SRL colectează, utilizează, păstrează și protejează datele dumneavoastră cu caracter personal atunci când accesați și utilizați serviciile DARURILE FEMINITĂȚII SRL în calitate de “Student”.
În cadrul acestei politici de confidențialitate, mențiuni ca DARURILE FEMINITĂȚII SRL ,www.darurilefeminitatii.ro, cu ale sale sub-domenii și alte site-uri afiliate (denumite în mod colectiv – Site-ul), “noi”, “nouă”, “al nostru/a noastră”, se referă la DARURILE FEMINITĂȚII SRL., în calitate de operator de date cu caracter personal.
Dacă există vreun aspect din această Politică de Confidențialitate pe care nu îl înțelegeți în întregime, vă rugăm să ne contactați oricând la ninag.patrichi@darurilefeminitatii.ro
LA CE SE REFERĂ ACEASTĂ POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE
Această Politică de Confidențialitate face referire la datele pe care le colectăm de la dumneavoastră atunci când accesați și utilizați serviciile Companiei DARURILE FEMINITĂȚII SRL, în special acele date care pot fi folosite în scopul identificării dumneavoastră (date cu caracter personal).
Aveți responsabilitatea ca datele dumneavoastră cu caracter personal pe care le introduceți pe site-ul www.darurilefeminitatii.ro să fie corecte și complete. Date incorecte și/sau incomplete ar putea face imposibilă comunicarea cu dumneavoastră și/sau utilizarea corespunzătoare a serviciilor oferite de DARURILE FEMINITĂȚII SRL
CU CE SUNTEȚI DE ACORD ATUNCI CÂND UTILIZAȚI SERVICIILE COMPANIEI DARURILE FEMINITĂȚII SRL
Prin accesarea și utilizarea serviciilor oferite de DARURILE FEMINITĂȚII SRL vă exprimați acordul cu privire la termenii și condițiile acestei Politici de Confidențialitate. Dacă nu sunteți de acord cu această Politică de Confidențialitate, vă rugăm să nu utilizați serviciile oferite de DARURILE FEMINITĂȚII SRL
CE DATE CU CARACTER PERSONAL COLECTĂM DESPRE DUMNEAVOASTRĂ
Unele dintre informațiile pe care le putem colecta despre dumneavoastră și putem stoca în legătură cu furnizarea și îndeplinirea serviciilor noastre pot include:
Date furnizate de dumneavoastră: Colectăm datele personale pe care dumneavoastră ni le puneți la dispoziție atunci când completați o cerere de înscriere la unul sau mai multe cursuri oferite de DARURILE FEMINITĂȚII SRL, solicitați actualizarea datelor aferente contului de Student creat în baza noastră de date, atunci când completați un chestionar, când luați parte la discuțiile de pe forumurile din grupurile private de practică, când ne transmiteți mesaje pe email sau live chat și/sau când participați la cursurile noastre.
Înscrierea la cursuri și crearea contului de student: Atunci când completați cererea de înscriere la cursurile oferite de DARURILE FEMINITĂȚII SRL, vă solicităm să furnizați anumite informații despre dumneavoastră, cum ar fi numele și prenumele, data nașterii, adresa poștală, numărul de telefon, adresa de email, CNP, user cont cursant și parola.
Participarea la cursuri online: Atunci când participați la un curs online, există posibilitatea ca noi să colectăm anumite informații legate de activitatea dumneavoastră în calitate de Cursant, precum răspunsurile pe care le postați în cadrul seminariilor ” online, feedback-ul primit din partea mentorilor sau studenților, raportul de parcurs al cursului de pe platforma de e-learning, rezultatele obtinuțe la testele practice și testele/temele finale de curs.
Comunicarea cu DARURILE FEMINITĂȚII SRL
Este posibil să primim date cu caracter personal atunci când ne transmiteți un mesaj prin email, utilizând serviciul de live chat sau prin oricare alt mijloc, atunci când ne contactați pentru asistență sau pentru a ne adresa diverse întrebări, chiar și înainte de a vă înscrie la cursuri. Este posibil să colectăm date precum nume, adresă de email, locație, sistem de operare, adresă IP și alte informații pe care ni le furnizați pe durata comunicării, cât și informații care pot fi colectate prin mijloace automate, descrise în cadrul acestei Politici de Confidențialitate.
Grupuri private de practică:
Ocazional, este posibil ca DARURILE FEMINITĂȚII SRL să creeze grupuri de practică privată pentru unele cursuri, unde puteți adresa întrebări sau vă puteți exprima punctele de vedere în legătură cu anumite subiecte propuse spre discuție. Pentru a putea fi înregistrați în aceste grupuri, în funcție de cursul la care vă înscrieți, este posibil să vi se solicite să vă autentificați și/sau să ne furnizați date personale, precum numele și adresa dumneavoastră de email cu care v-ați înscris la curs, activitatea respectivă.
Chestionare – Studii de piață:
Este posibil să ne oferiți anumite date cu caracter personal atunci când răspundeți la diverse întrebări în cadrul unui studiu de piață realizat de DARURILE FEMINITĂȚII SRL. Aceste date ar putea face referire la educația dumneavoastră (forme de învățământ absolvite, studii în străinătate, cursuri online frecventate etc.) și/sau la experiența dumneavoastră profesională.
Informații referitoare la plăți:
Atunci când pentru achitarea unui curs optați pentru plata online cu cardul, este nevoie să furnizați procesatorilor noștri de plăți o serie de informații specifice precum: numele dumneavoastră așa cum apare pe card, numărul cardului, tipul de card, data de expirare și codul de verificare de pe verso-ul cardului. Noi nu colectăm, nu folosim și nu stocăm aceste informații.
Date colectate în mod automat:
În momentul în care accesați site-ul www.darurilefeminitatii.ro, este foarte posibil să colectăm informații prin mijloace automate, după cum urmează:
Date tehnice: informații despre dispozitivul de pe care accesați site-ul, cum ar fi adresa IP, tipul de dispozitiv (computer, tabletă sau smartphone), sistemul de operare utilizat, ID-ul unic al dispozitivului, browser-ul folosit și alte informații ce țin de sistemul de operare, URL-ul de la care v-ați conectat la www.darurilefeminitatii.ro. Există posibilitatea ca, plecând de la o adresă IP, să putem determina furnizorul de servicii de internet și localizarea geografică a conexiunii la internet.
Date trafic site:
Informatiile legate de interactiunea dumneavoastra cu site-ul www.darurilefeminitatii.ro, respectiv paginile de pe site-ul nostru pe care le-ati vizitat, timpul de incarcare a paginilor, data si ora la care ati vizitat acele pagini, timpul petrecut pe fiecare pagina, istoricul cautarilor si hyperlink-urile pe care ati dat click, sunt colectate pentru a monitoriza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Aceste date tehnice si de trafic sunt colectate prin intermediul instrumentelor de colectare automata a datelor, cum ar fi cookie-urile sau alte tehnologii similare. Pentru mai multe informatii despre cookie-urile folosite de site-ul nostru, va rugam sa consultati Politica de Cookie.
Cum folosim datele dumneavoastra cu caracter personal:
Datele furnizate de dumneavoastra sunt utilizate pentru urmatoarele scopuri:
Furnizarea serviciilor oferite de DARURILE FEMINITĂȚII SRL.Utilizam datele dumneavoastra cu caracter personal pentru a va crea contul de cursant pe site-ul www.darurilefeminitatii.ro si pentru a va oferi acces la cursurile la care v-ati inscris si la celelalte servicii pe care le oferim.
Newsletters si Oferte: Utilizam datele dumneavoastra personale pentru a va transmite stiri/articole inspirationale din domeniul educatiei interioare, noutati legate de oferta noastra de cursuri online sau pentru a va informa despre diverse programe promotionale sau evenimente organizate de DARURILE FEMINITĂȚII SRL.
Participarea la cursuri online: Atunci când participați la cursurile online de pe platforma de e-learning a DARURILE FEMINITĂȚII SRL, utilizăm datele dumneavoastră cu caracter personal în scopuri administrative, care includ, fără a se limita la: alocarea cursurilor și a activităților practice, evidența participării la cursuri, evaluarea participării dumneavoastră în cadrul activităților practice, înregistrarea scorurilor obținute la teste sau în scopul de a îmbunătăți platforma de e-learning. Datele dumneavoastră cu caracter personal și rezultatele obținute ar putea fi împărtășite cu autorii și/sau asistenții de curs (mentori) atunci când este cazul. Scorurile de participare și parcurgere a cursurilor sunt arhivate ca dovadă a frecventării și absolvirii cursurilor la care ați fost înscrise, atât timp cât contul de student este activ în companie. În momentul în care contul nu mai este activ, datele vor fi șterse automat după 30 de zile. Ștergerea datelor de student în companie care reprezintă scorurile de participare și parcurgere a cursurilor, este ireversibilă.
Diplomele și Certificatele de Absolvire: La absolvirea unora dintre cursurile online oferite de DARURILE FEMINITĂȚII SRL vă eliberăm diploma de absolvire sau certificate de recunoaștere a nivelului atins în studiu, care conțin, printre altele, date precum numele și prenumele.
Calcule de profile personale: Parcurgerea unora dintre cursurile Companiei DARURILE FEMINITĂȚII SRL presupune calcularea unor diagrame personale în funcție de data nașterii. Aceste diagrame ajută la personalizarea studiului cursului pentru fiecare student în parte.
Primirea de cadouri și bonusuri: Unele date precum data nașterii sau scorurile de participare și parcurgere a cursurilor sunt prelucrate pentru a putea acorda studentilor premii speciale, reduceri, bonusuri, cadouri în funcție de aceste date.
Forumurile și grupurile de practică: Recomandăm să nu postați date cu caracter personal pe forumuri. Dacă totuși doriți să faceți acest lucru, există posibilitatea ca noi să colectăm acele date pe durata în care utilizați acele forumuri. Este posibil să facem publice acele date sau să le arhivăm, folosindu-le pentru a lua legătura cu dumneavoastră pe viitor.
Comunicarea cu DARURILE FEMINITĂȚII SRL Atunci când ne contactați prin email, live chat sau prin orice altă modalitate, este posibil să folosim informațiile furnizate de dumneavoastră pentru a vă răspunde întrebărilor și eventualelor nelămuriri. Ne folosim de adresa dumneavoastră de email pentru a vă transmite atât notificări despre participarea dumneavoastră la cursuri (apropiere/depășire termene limită, neparticiparea la anumite activități practice etc.), cât și alte informații de ordin administrativ, cum ar fi cele cu privire la eventuale lucrări de mentenanță a site-ului sau notificări privind actualizarea Termenilor de Utilizare, a Politicii de Confidențialitate și a celorlalte Politici. Ocazional, vă putem cere feedback în legătură cu anumite subiecte.
Datele colectate în mod automat: Folosim aceste date pentru a:
(a) analiza comportamentul consumatorilor noștri;
(b) realiza diverse statistici demografice.
(c) analiza preferințele și interesele manifestate față de anumite cursuri online;
(d) asigura securitatea serviciilor oferite de DARURILE FEMINITĂȚII SRL prevenind tentativele de fraudă și abuz;
(e) oferi o interfață cât mai ușor de utilizat, asigurându-ne că întreg conținutul de pe site este prezentat în cel mai eficient mod posibil, în funcție de dispozitivul utilizat de Cursanții noștri;
(f) dezvolta noi produse și servicii sau de a le îmbunătăți pe cele existente;
(g) gestiona preferințele Cursanților și afișa conținutul cel mai relevant pentru aceștia;
(h) asigura funcționalitatea tehnică a serviciilor oferite de DARURILE FEMINITĂȚII SRL
(i) Implementa marketingul personalizat:
(ia) promovarea produselor și serviciilor noastre și măsurarea eficienței materialelor promoționale pe care vi le prezentăm, cu scopul de a vă oferi doar reclame care sunt relevante pentru dumneavoastră;
(ib) transmiterea de sugestii și recomandări despre anumite produse și servicii care v-ar putea interesa;
(ic) transmiterea de email-uri cu oferte personalizate.
7 CUI DEZVĂLUIM DATELE DUMNEAVOASTRĂ CU CARACTER PERSONAL
Este posibil să furnizăm datele dumneavoastră cu caracter personal anumitor terțe părți numai în situațiile descrise în această Politică de Confidențialitate.
Furnizori de servicii: Folosim diverși furnizori de servicii pentru a asigura funcționalitatea site-ului www.darurilefeminitatii.ro și a platformei noastre de e-learning și utilizarea în condiții optime a serviciilor pe care le oferim. Accesul acestor furnizori de servicii la datele dumneavoastră personale este limitat la datele absolut necesare de care aceștia au nevoie pentru a-și îndeplini atribuțiile (de exemplu, designeri web, programatori sau specialiști SEO care ne asistă în optimizarea serviciilor oferite de DARURILE FEMINITĂȚII SRL).
Autorități publice, Drepturi legale și Acțiuni în Justiție: Este posibil să dezvăluim datele dumneavoastră cu caracter personal autorităților publice ca răspuns la citații sau ordine judecătorești, pentru a ne stabili și exercita drepturile legale sau pentru a ne proteja drepturile, reputația sau proprietatea și pentru a ne apăra împotriva revendicărilor legale sau în alte cazuri prevăzute de lege. De asemenea, este posibil să utilizăm datele dumneavoastră cu caracter personal atunci când considerăm că ele sunt de folos în investigarea, prevenirea sau luarea de măsuri legale în ceea ce privește activități ilegale sau suspecte, pentru a proteja și apăra atât drepturile, proprietatea sau siguranța site-ului www.darurilefeminitatii.ro, cât și pe cele ale studenților noștri sau ale altor persoane implicate, în strânsă legătură cu prevederile Termenilor de Utilizare.
Fuziune, achiziție, reorganizare: În cazul unei vânzări, fuziuni sau reorganizări parțiale sau totale a organizației și în alte scopuri comerciale legitime, permise de legislația aplicabilă, pentru care vom furniza informațiile relevante la momentul respectiv, putem dezvălui și/sau transfera datele dumneavoastră cu caracter personal cumpărătorului sau entității nou formate.
8 CATEGORIILE SPECIALE DE DATE CU CARACTER PERSONAL (DATELE SENSIBILE)
Nu prelucrăm în mod intenționat date sensibile privind sănătatea dumneavoastră, originea rasială sau etnică, orientarea politică, religioasă sau convingerile filozofice, apartenența la sindicate, date genetice, biometrice sau date privind viața sau orientarea dumneavoastră sexuală.
Este indicat să nu postați date sensibile pe forumuri, în cadrul activităților practice sau atunci când comunicați cu noi sau cu alți studenți, indiferent dacă aceste date vă privesc pe dumneavoastră sau pe alte persoane. Orice date sensibile vor fi șterse imediat ce vor fi descoperite.
9 DATELE CU CARACTER PERSONAL ALE MINORILOR
Site-ul www.darurilefeminitatii.ro nu este destinat copiilor sau persoanelor sub 18 ani, prin urmare, nu solicităm, nu colectăm și nu păstrăm cu bună știință date cu caracter personal ale minorilor. În cazul în care descoperim că am colectat în mod accidental date personale de la un minor, vom șterge acele date în cel mai scurt timp posibil. Totuși, DARURILE FEMINITĂȚII SRL va putea colecta date cu caracter personal de la minori atunci când există consimțământul expres acordat în acest sens de către părinți sau reprezentanți legali. Vă rugăm să consultați secțiunea “Eligibilitate” din cadrul “Termenilor de Utilizare” pentru a afla mai multe detalii despre condițiile necesare pentru a deveni student al DARURILE FEMINITĂȚII SRL
10 CÂT TIMP SUNT PĂSTRATE DATELE DUMNEAVOASTRĂ CU CARACTER PERSONAL
Păstrăm datele dumneavoastră cu caracter personal doar pe perioada în care sunt necesare scopului pentru care le-am solicitat inițial și/sau pentru a ne respecta obligațiile legale și fiscale.
11 LINKURI EXTERNE
Site-www.darurilefeminitatii.ro poate conține linkuri către alte site-uri operate de entități din afara (site-uri terțe) despre care credem că ar putea fi de interes pentru dumneavoastră. Aceste site-uri nu sunt operate de noi și nu sunt, prin urmare, acoperite de această Politică de Confidențialitate. Este recomandabil ca în momentul în care accesați un site terț, să citiți politica de confidențialitate aferentă site-ului respectiv pentru a înțelege în ce mod sunt colectate și utilizate datele dumneavoastră cu caracter personal.
12 CUM PROTEJĂM DATELE DUMNEAVOASTRĂ CU CARACTER PERSONAL
Luăm toate măsurile tehnice și organizatorice necesare pentru a proteja confidențialitatea, securitatea și integritatea datelor dumneavoastră cu caracter personal. Folosim proceduri stricte în ceea ce privește colectarea și utilizarea datelor dumneavoastră cu caracter personal. Stocăm datele dumneavoastră personale în medii de operare sigure, care nu sunt disponibile publicului și care sunt accesibile numai persoanelor autorizate.
Din păcate, internetul nu este un mediu 100% sigur, astfel încât nu putem garanta 100% securitatea datelor cu caracter personal. Accesarea și utilizarea neautorizată a datelor, defectiuni hardware și software, precum și alți factori imprevizibili sau incontrolabili, pot compromite securitatea datelor cu caracter personal în orice moment.
Confidențialitatea contului dumneavoastră de Cursant la DARURILE FEMINITĂȚII SRL este protejată de o parolă pe care dumneavoastră o alegeți. Această parolă este criptată și nici măcar noi nu avem acces la această parolă.
Ce puteți face pentru a ne ajuta să vă păstrăm datele cu caracter personal în siguranță:
Folosiți un browser securizat.
Instalați aplicații antivirus, antispyware și firewall.
Actualizați aceste programe în mod regulat.
Limitați accesul la computerul și browser-ul dumneavoastră.
Deconectați-vă din contul de Cursant atunci când nu mai participați la cursuri.
Nu trimiteți mai departe la nimeni mailurile și notificările de la companie. Sunt menite să ajungă doar la dumneavoastră și conțin informații care vă privesc personal în relația cu DARURILE FEMINITĂȚII SRL.
Nu dați accesul nimănui la contul dumneavoastră de student. Activități neobișnuite, precum o nouă adresă a site-ului, emailurile de tip phishing, prin intermediul cărora vi se solicită date cu caracter personal, ar trebui să vă trezească suspiciuni. Folosiți o parolă puternică și nu o divulgați nimănui. Vă rugăm să ne contactați la ninag.patrichi@darurilefeminitatii.ro de îndată ce sesizați că parola v-a fost compromisă.
13 DREPTURILE DUMNEAVOASTRA
Vă puteți exercita oricare dintre drepturile descrise în această secțiune prin simpla transmitere a solicitării dumneavoastră la ninag.patrichi@darurilefeminitatii.ro. Vă rugăm să aveți în vedere că este posibil ca identitatea dumneavoastră să fie verificată înainte de a trece la pașii următori pentru a vă rezolva solicitarea.
Este posibil ca asupra anumitor date cu caracter personal să nu putem interveni conform solicitărilor dumneavoastră întrucât pot exista situații în care să fim nevoiți să continuăm să vă procesăm datele personale pentru îndeplinirea unei obligații legale și/sau pentru a stabili, exercita sau apăra drepturile noastre legale.
Dreptul la acces: La cerere, aveți dreptul de a obține informații de la noi despre datele personale referitoare la dumneavoastră și prelucrate de noi, în măsura în care sunt definite în art. 15 GDPR.
Dreptul la rectificare: Dacă datele dumneavoastră cu caracter personal sunt incorecte și/sau incomplete, aveți dreptul să ne cereți să le rectificăm.
Dreptul la ștergere (“dreptul de a fi uitat”) Puteți să ne solicitați ștergerea datelor dumneavoastră cu caracter personal dacă:
(a) datele nu mai sunt necesare în scopul pentru care au fost colectate sau prelucrate;
(b) vă retrageți consimțământul pe baza căruia are loc procesarea;
(c) aveți obiecții cu privire la procesarea datelor;
(d) datele au fost prelucrate în mod ilegal;
(e) o reglementare a Uniunii Europene sau a unui stat membru impune ștergerea datelor;
(f) nu mai doriți să utilizați serviciile Companiei DARURILE FEMINITĂȚII SRL în acest caz, puteți solicita închiderea contului de Student și ștergerea datelor dumneavoastră cu caracter personal, transmitându-ne un email la ninag.patrichi@darurilefeminitatii.ro.
Este important de știut că datele dumneavoastră cu caracter personal pot fi păstrate chiar și după închiderea contului de Student din motive menționate anterior, care includ, fără a se limita la: respectarea legilor în vigoare, precum și pentru a servi intereselor noastre legitime în ceea ce privește evidența financiar-contabilă și/sau din rațiuni juridice și fiscale.
Dreptul la retragerea consimțământului În orice moment vă puteți retrage consimțământul dat pentru prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal transmitându-ne o solicitare în care să specificați la ce date faceți referire. Retragerea consimțământului nu afectează legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia.
Dreptul la restricționarea prelucrării Aveți dreptul de a ne solicita să restricționăm utilizarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, atunci când:
(a) considerați că datele sunt inexacte;
(b) prelucrăm datele în mod ilegal;
(c) datele dumneavoastră personale nu ne mai sunt necesare, dar doriți să le păstrăm pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță;
(d) v-ați opus prelucrării datelor dumneavoastră personale de către DARURILE FEMINITĂȚII SRL.
Dreptul de a vă opune prelucrării Aveți dreptul de a ne solicita să nu prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal în anumite scopuri, inclusiv crearea de profiluri. Vom lua în considerare opoziția dumneavoastră și dacă prelucrarea datelor dumneavoastră personale are vreun impact nejustificat asupra dumneavoastră care impune încetarea prelucrării datelor respective.
În cazul în care datele dumneavoastră sunt prelucrate în scopuri de marketing, puteți, în orice moment, să ne trimiteți un email prin care să ne cereți încetarea prelucrării datelor dumneavoastră personale în scopuri de marketing direct.
Nu vă puteți opune prelucrării datelor dumneavoastră cu caracter personal în situațiile în care avem obligația legală de a le prelucra.
Dreptul de a vă opune deciziilor automate. Atunci când este necesar să onorăm un contract cu dumneavoastră (contractul de accesare pentru un curs, conținut digital) sau dacă ne-ați dat acordul expres în acest sens, am putea folosi sisteme automate de luare a deciziilor. Aveți dreptul să vă opuneți unor astfel de decizii luate în mod automat (de exemplu, prețul pe care noi îl stabilim pentru un produs sau un serviciu) și să ne solicitați ca acea decizie să fie luată de către o persoană.
Dreptul la portabilitatea datelor Aveți dreptul să ne solicitați transmiterea unei copii a datelor dumneavoastră cu caracter personal către un alt furnizor de servicii (atunci când acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic).
DREPTUL DE A DEPUNE O PLÂNGERE LA O AUTORITATE DE SUPRAVEGHERE
Dacă credeți că prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la dumneavoastră și efectuate de noi este ilegală sau inadmisibilă, aveți dreptul să depuneți o plângere la autoritatea de supraveghere responsabilă pentru noi. Puteți contacta această autoritate la ANSPDCP – Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
TRANSFERUL DATELOR CĂTRE TERȚI
Nu transmitem, nu vindem și nu cedăm terților datele dumneavoastră în scopuri de marketing.
Datele care sunt transferate către terți sunt folosite doar pentru a vă furniza serviciile menționate mai sus, spre exemplu către alte companii din grupul nostru, către agenții și furnizori de servicii, dacă ne vindem afacerea ori în cazurile în care suntem obligați prin lege să transmitem informații sau dacă considerăm că este necesară o acțiune pentru fraudă, criminalitate cibernetică sau pentru a proteja site-ul, drepturile, siguranța personală. De asemenea, putem dezvălui statistici agregate despre vizitatorii site-ului nostru, dar aceste statistici nu vor conține informații de identificare personală.
UNDE PĂSTRĂM DATELE DUMNEAVOASTRĂ CU CARACTER PERSONAL Datele personale pe care le colectăm de la dumneavoastră sunt prelucrate și stocate pe servere aflate în țări care furnizează un nivel adecvat de protecție, în deplin acord cu legislația europeană privind protecția datelor cu caracter personal.
BAZA LEGALĂ DARURILE FEMINITĂȚII SRL prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal doar atunci când există un temei legal, precum:
(a) consimțământ (atunci când v-ați dat în mod expres acordul);
(b) contract (atunci când prelucrarea datelor este necesară pentru onorarea unei înscrieri, de exemplu pentru înrolarea într-un curs achiziționat);
(c) respectarea legilor în vigoare;
(d) interese legitime.
În acord cu Regulamentul (UE) nr. 679/2016 și legislația în vigoare, serviciile DARURILE FEMINITĂȚII SRL sunt furnizate de către DARURILE FEMINITĂȚII SRL care operează datele dumneavoastră personale și este înregistrată la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
COOKIE-URI ȘI ALTE TEHNOLOGII Utilizăm cookie-uri și alte modalități de stocare automată a datelor pe site-ul www.darurilefeminitatii.ro și pe site-urile conexe pentru a facilita și personaliza accesul dumneavoastră la serviciile oferite de DARURILE FEMINITĂȚII SRL .Acest lucru ne ajută să vă asigurăm o experiență plăcută atunci când interacționați cu site-ul nostru și ne permite, de asemenea, să ne îmbunătățim serviciile. Aflați mai multe despre cookie-uri și alte tehnologii, inclusiv despre scopurile pentru care le utilizăm, în Politica Cookie.
ÎNTREBĂRI, SUGESTII ȘI RECLAMAȚII Dacă aveți întrebări legate de prelucrarea datelor cu caracter personal, sugestii sau reclamații, puteți contacta Responsabilul nostru cu protecția datelor cu caracter personal la ninag.patrichi@darurilefeminitatii.ro. Dacă aveți nemulțumiri legate de modul în care răspundem solicitărilor dumneavoastră, vă puteți adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
MODIFICĂRI ALE POLITICII DE CONFIDENȚIALITATE Vă rugăm să aveți în vedere că această Politică de Confidențialitate este revizuită periodic, iar anumite prevederi pot suferi modificări. Pe site-ul www.darurilefeminitatii.ro veți găsi întotdeauna ultima variantă actualizată și completă a Politicii de Confidențialitate..
Dacă vrei să afli și tu cum poți manifesta mai multă iubire și prosperitate în viața ta, în armonie cu ritmul tău interior feminin, te invit să te abonezi la newsletter.
©Toate drepturile rezervate.
©DarurileFeminităţii 2023 Dezvoltat cu ♥ de MabIT