„Prin susținerea ta am ajuns să mă disciplinez, lucru care mi se părea imposibil la un moment dat, am reușit să descopăr darurile femeii din mine, cu tot cu umbre și felul în care să le gestionez. În aceste 6 luni am trecut prin transformări de care nu mă credeam capabilă, iar eu știam deja că pot multe. Mi-a plăcut deschiderea ta. Relația pe care ne-am cultivat-o cu sinceritate și încredere. Felul în care nicio secundă nu te-am simțit superioară ci un egal cu care poți avea conștientizări profunde și să îmi conțină emoâiile și creșterea. Relația noastră, din punctul meu de vedere, a fost una vindecătoare, astfel încât, acum putem porni o relație autentică de la femeie la femeie.”
-C.
”De când am intrat în program au început să vină mai mulți clienți plătitori către mine, chiar și bani. Am început să fiu mult mai feminină decât înainte, port fuste și rochii mult mai des decât înainte, am început să mă machiez și aranjez zilnic iar relația cu soțul din toate punctele de vedere s-a îmbunătățit. Reușesc să mă conectez mult mai ușor la mine, îmi ascult corpul cu tot mai multă încredere. Am devenit mult mai conștientă de puterea energiei feminine din mine și am început să manifest cu ușurință lucrurile în viața mea. Îmi place foarte mult că am rezonat cu tine de la început, iar ce îmi place cel mai mult este complexitatea programului și că lucrează pe toate planurile. Eu sunt foarte mândră că deja a adus în viața mea schimbări foarte faine și vizibile acest program! Mulțumesc cu recunoștință pentru toată susținerea ta!”
-J.
” Rezultatul cel mai important pentru mine este că mă simt mai echilibrată, fericită și cu pace în suflet și că încerc să fiu mai răbdătoare și mai blândă. Lucruri care se reflectă în relațiile mele. Pe plan profesional, am învățat să am mai multă încredere, că ceea ce aduc are valoare și să îndrăznesc să cer și prețul pe munca mea. Nu am mai încasat niciodată atât cât am încasat în ultimul an, veniturile mele au crescut de la o lună la alta. Deci sunt total mulțumită de partea financiară, de business, creștere profesională. Am terminat și cursurile de formare ca și instructor internațional certificat Balanced Body la pilates, am dat examenul, deci chiar sunt super mulțumită. Mai ales că am realizat foarte mult venit pasiv, fără să-mi aloc mai mult timp lucrului, ceea ce era și este minunat, așa rămânând mai mult timp pentru mine și familie.Recomand categoric, în primul rând pentru că TU ești facilitatorul, pentru că ești autentică, divină, blândă, dar fermă totuși! Pentru că radiezi și energia pe care o emani m-a atras pur și simplu și am simțit că trebuie să lucrez cu tine. Pentru că e incredibil ce material oferi, câte practici faine, meditații, tot programul ce ai pus tu cap la cap e super valoros! Mă simt norocoasă că am putut lucra împreună și mă felicit pentru decizia mea, că am ales să intru în programul tău!”
-K.
” Îmi este foarte benefic să lucrez cu tine, nu prea vreau să ajungem la final. Dar mă simt mai bine și mai stăpână pe mine...observ echilibrul cu mai multă ușurință. Te iubesc. Mulțumesc pentru cât de disponibilă și prezentă ești și ai fost pentru mine. Simt că am evoluat în câteva luni mai mult decât în ani de citit cărți Ești o sursa de inspirație și motivație pentru mine.”
-A.
"Mulțumesc pentru că a adus acest program în viața mea, ceva ce nu știam că există. Și am făcut multe cursuri (94 la număr) dar până acum nicicunul nu a reușit să mă ducă în interior, cu așa transformări, cum a facut-o programul tău.”
-A.
Previous
Next